„Selfie” in viziunea mea

img_20160924_173748

     Inca de cand eram mica, am fost invidioasa (intr-un fel inofensiv,desigur) pe fratii mei din punctul asta de vedere. Cand erau ei mici, tata era fotograf in acea perioada, drept urmare ei au sute de poze, la propriu. Pe cand m-am nascut eu (10-20 ani mai tarziu) , deja nu se mai ocupa cu asta. Practic, abea exista cateva poze care sa ateste existenta mea, lucru destul de frustrant pentru mine.

     Uneori, pur si simplu stau cu orele si rasfoiesc acele poze ( in care eu nu ma aflu), pe care eu le privesc ca pe niste pastile ale imortalitatii. Privind aceste fotografii nu vad doar bucati de hartie imprimate, ci vad: bucurie, tristete, copilarie, adolescenta, maturitate, batranete, stupiditate, inocenta, rautate, ochi ai caror expresivitate poate fi interpretata in o mie de feluri, gesturi, anotimpuri, genetica, viata, chiar si moarte, moda, traditie, atitudini. Pe scurt, vad emotii, scene, istorie, amintiri. Mama obisnuia sa se oftice de fiecare data cand ne uiatam la poze impreuna, pentru ca tata ii facea poze mereu cand nu era atenta, iar ea avea impresia ca mereu o prindea aiurea. Ideea e ca o prindea exact cum era nevoie , adica in pozitia care transmitea ceva ce poate fi evocat peste ani. De fiecare data cand ne uitam la acele sute de poze, absolut fiecare are cate o poveste.

     Frustrarea mea cu origini aproape freudiene* se resimte chiar si acum, cand dintr-un anumit punct de vedere am ajuns si eu la o oarecare maturitate. Inca tind dupa ceea ce au fratii mei si anume amintiri solide, pe care sa nu mi le poata lua timpul. Eu nu le am, dar de-indata ce am avut acces la un dispozitiv care poate capta imagini, am inceput sa imi asigur propria imortalitate. Am inceput sa fiu un fel de „tata”, al carui scop este sa cuprinda intr-o fotografie imagini pentru vecie. Mai putin filosofic, am inceput sa fac  poze de familie in care apar si eu, la diverse evenimente importante sau pur si simplu lucrurilor marunte, dar pe care eu le vad importante. Ideea nu e sa arat bine nici eu si nici ceilalti, ci sa evoce amintiri sau/si emotii.

     Ideea acestui articol a venit destul de spontan, cand ma uitam la niste poze de la mica reintalnire amicala de acum o saptamana-doua. Practic am negociat 2 ore cu D. ce poza sa pun pe Facebook, pentru ca ei nu ii placea cum a iesit in niciuna. Desi eu i-am explicat ca nu conteaza cum a iesit si ca ideea importanta e momentul care s-a imortalizat, am dus o munca colosala. Pana la urma s-a decis la una -foarte greu-. Probabil o sa pun la sfarsit una total nasoala si o sa ma injure, dar imi asum riscul.

     Ideea titlului a venit de la poza alaturata. Traim in era selfie-urilor, dar insemnatatea  pimg_20160923_155549rofunda a cuvantului  nu cred ca are vreo legatura cu ceea ce se intampla de fapt (asta fiind opinia mea, nu o opinie generala, dar banuiesc ca stiti deja scopul blogului). „Self” inseamna „sine”, iar teoria mea despre un selfie reusit e ca trebuie sa reflecte o particica a sinelui nostru.

     Cunosc niste persoane care au un sine de-a dreptul incantator si nu in sensul ca arata perfect, ci in sensul ca te uiti la pozele lor si vezi un concept, o stare, o perioada in timp, iti dai seama ca se intampla ceva acolo, ca se intampla ceva natural. Pozele cu fund si buze tuguiate nu cred ca sunt asa de fashion (sunt sarcastica). E trist ca oamenii au devenit  atat de preocupati de modul in care sunt perceputi de catre ceilati, incat si-au pierdut sinele incercand sa se potriveasca in matrita.

     In fiescare zi vad poze pe retelele de socializare, toate trase la indigo. Aceleasi funduri scoase inafara, buze usor sau grav tuguiate, privirea orientata spre incaltaminte sau  spre vesnicul buchet de flori. Ne-am plictisit!!!!…sau, ma rog, eu m-am plictisit. Poate pozele mele sunt nasoale, mai ales alea de pe Instagram, dar macar sunt reale.

     Probabil urmatorul blog va fi despre fashion/moda. Am o parere foarte „grasa” si depre asta.

*FREUD [frɔit], Sigmund (1856-1939), psihiatru austriac. Stabilit la Londra (1938). Întemeietorul psihanalizei („Introducere în psihanaliză”). A contribuit la constituirea psihologiei clinice prin tehnica explorativă a inconștientului. Cercetări asupra simptomelor nevrotice (angoase, fobii, obsesii). A studiat rolul sexualității în viață și în artă, al viselor, al actelor de fiecare zi, ca și al impulsurilor de autoafirmare („Interpretarea viselor”, „Psihopatologia vieții cotidiene”, „Trei eseuri asupra teoriei sexualității”, „Totem și tabu”).

 

Citat

Vocea Romaniei, X Factor etc.

 

   img_20160922_123134

 Am decis sa vorbesc despre acest subiect pentru ca au fost destul de multi oameni care mi-au spus sa merg la Vocea Romaniei, iar dupa ce am fost la Vocea, mi-au spus sa merg la X  Factor sau chiar sa mai merg inca odata la Vocea Romaniei, iar eu a trebuit sa explic de fiecare data motivul pentru care nu o sa se intample asta.

     Pot spune ca am fost la maxim 5 concursuri legate de muzica in toata existenta mea. La nici unul dintre acele concursuri nu am luat premiul 1, de fapt nici macar 2. Participarea mea la Vocea Romaniei a avut un scop destul de practic. Niciodata nu am pornit in aceasta „aventura” cu ideea de a castiga marele premiu, pentru ca ar fi fost destul de nerealist si patetic. Ideea cu care am pornit a fost sa ajung destul de departe in concurs, incat sa devin cat de cat cunoscuta, sa stie oamenii de existenta mea. Lucrul acesta s-a intamplat, ceea ce inseamna ca mi-am indeplinit scopul.

     Am niste pareri destul de radicale despre concursuri artistice, pareri care pot fi foarte repede atacate de catre cei care merg toata ziua la concursuri si care vor veni cu niste contraargumente aproape sofiste*.

    Consider ca arta in sine este o notiune care poate fi privita aproape in exclusivitate subiectiv. Muzica pe care eu o ascult, altcuiva i se poate parea o aiureala. Un exemplu foarte potrivit este Bjork. Am incercat sa ascult pentru cultura mea generala, dar pur si simplu nu am putut. Mi se pare ca are o voce oribila si simt ca ma zgarie pe creier. Desi eu am parerea asta, ea a facut istorie, a fost aleasa de 13 ori candidata la Premii Grammy, o dată la Premiul Oscar și de două ori la Premiile Globul de Aur. Din punctul meu de vedere, oamenii care chiar sunt talentati, in sensul ca nu sunt afoni, nu pot fi jurizati.

     Nu imi place nici ideea de competitie in muzica. Muzica este un instrument universal al pacii si ma intristeaza sa vad ca a ajuns sa nasca invidie si alte rautati. In ce ma priveste, daca am un coleg mai bun decat mine il privesc cu admiratie si, desigur ca vreau sa devin mai buna decat el, dar nu nutresc invidii, ci imi dau seama ca trebuie sa muncesc mai mult.

     Lucrurile stau cam asa. Nu sunt un om al concursurilor, nu cred ca voi fi niciodata. Vreau doar sa cant, iar cine vrea sa ma asculte sa o faca si cine nu, sunt multi altii pe care sa ii placa. Un tip foarte tare mi-a spus ca „atunci cand faci muzica cu miza, iasa fortata si oamenii simt ca nu esti tu. Canta ceea ce simti, ca sigur iti vei aduna in jur niste oameni care iti vor asculta muzica, iar apoi lucrurile se vor intampla de la sine.”

*SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

Citat

De ce mi-am deschis un blog?

  img_20160826_164243    Initial nu am intentionat sa imi deschid un blog.Nu sunt genul de persoana care isi transmite opiniile despre anumite subiecte in mod direct (asta aduce ,oarecum,cu definitia genului liric) prin astfel de metode,dar mi-am dat seama ca sunt opinii si idei pe care as vrea sa le spun si care nu se pot exprima atat de explicit prin muzica (sau cel putin nu sunt eu capabila).

      Tarim intr-o lume in care opiniile personale valoreaza din ce in ce mai putin,iar cei care indraznesc sa isi spuna parerea personala ,de multe ori sunt condamnati sau sunt considerati chiar ciudati,in special daca este o opinie mai „open minded”.

     Mie imi place sa imi spun parerea si sa ascult parerile altora,desi dese ori parerile mele sunt mai incomode.Partea buna este ca momentele incomode ne fac sa evoluam si sa spargem carapacea care,de foarte multe ori ,ne limiteaza viziunea despre lume.

     Drept urmare,am decis sa imi deschid acest blog.Desigur,nu urmaresc sa dezvolt o opera de arta si probabil nici nu sunt atat de talentata in sfera cuvintelor,ci doar sa expun idei,cauze sau orice alte lucruri in care eu cred si pe care consider ca as vrea sa le impartasesc si cu alti oameni.

 

Citat

Provocare acceptata-Idee frumoasa,dar prost formulata — SMG’s World

Recent am observat pozele alb-negru de pe Facebook cu “Provocare acceptata”. Aparent,este o miscare legata de bolnavii de cancer.Ma intreb,acesta este unul dintre lucrurile inutile referitoare la cancer care se propovaduiesc pe retelele de socializare ,gen “Daca dai like acestei poze vindeci cancerul”? Daca dai “like” unei astfel de […]

via Provocare acceptata-Idee frumoasa,dar prost formulata — SMG’s World

Citat

Provocare acceptata-Idee frumoasa,dar prost formulata

      img_20160907_123736Recent am observat pozele alb-negru de pe Facebook cu „Provocare acceptata”.

Aparent,este o miscare  legata de bolnavii de cancer.Ma intreb,acesta este unul dintre lucrurile inutile referitoare la cancer care se propovaduiesc pe retelele de socializare ,gen „Daca dai like acestei poze vindeci cancerul”?

       Daca dai „like” unei astfel de poze ,primesti acest mesaj : Bună draga mea!Văzând că ai dat like pe fotografia mea,acum trebuie să accepți provocarea.Pune o fotografie în alb-negru și scrii deasupra „Provocare acceptată „și faci același lucru cu persoanele care îți pun like. Este doar pt femeile Unite împotriva cancerului. În acest mod avem toate o fotografie în alb-negru. ❤️.

        Sunt sigura ca o sa se gaseasca leac pentru cancer,dat fiind ca suntem unite impotriva cancerului cu aceste poze (sunt ironica).Ca sa nu mai mentionez ca majoritatea oamenilor nu au habar ca descrierea „Provocare acceptata” inseamna unire impotriva cancerului,pentru ca nu se specifica acest aspect al intregii corvoade ,ceea ce sporeste ( din punctul meu de vedere) inutilitatea acestui manifest.

        Desigur, aceasta manifestare are un scop nobil si este chiar de apreciat,dar este total inutila.Poate ar  avea mai mult sens daca,eventual,in loc de „Provocare acceptata” sa fie in descriere mesajul trimis in privat.Astfel,atat femeile,cat si barbatii ar intelege scopul pozei.

        Consider ca exista moduri mult mai concrete si mai eficiente de a ne arata sprijinul fata de bolnavii de cancer si ca acest sprijin trebuie sa fie universal ,nu doar „pentru femeile unite impotriva cancerului”.Aceasta campanie este o idee frumoasa ,dar este foarte prost formulata.

             P.S.:Mie doar imi plac pozele alb-negru.

Citat